Cu toate că mulți vorbesc despre acidul hialuronic, puțini sunt cei care știu exact ce este și ce rol îndeplinește. Poate a venit timpul să facem puțină lumină…

Descriere substanță

Dacă există o substanță intrată deja în vocabularul tratamentelor anti-age, atunci aceasta se numește acid hialuronic. Și-a câștigat popularitatea tocmai datorită capacității de hidratare a pielii, dar și prin faptul că este o substanță naturală și sigură pentru organism, nu este toxică și nu prezintă riscuri de alergii.

Analizat din punct de vedere chimic, acidul hialuronic este o moleculă prezentă în mod normal în toate țesuturile conjunctive ale ființelor umane și ale mamiferelor. În concentrații mari se găsește în fluide, la nivelul articulațiilor (în lichidul sinovial și în cartilaje), în ochi, dar și în tendoane, în cordonul ombilical sau în pereții aortei.

În momentul descoperirii, ce datează din anul 1934, acidul hialuronic a fost localizat în ochii de bovine. După anii 1970 și până nu demult, s-a continuat extracția moleculei de acid hialuronic prin fermentarea bacteriilor prezente în creasta cocoșilor. Însă tehniciile moderne de sinteză permit producerea unor tipuri variate de acid hialuronic, cu diferite câmpuri de aplicare.

Beneficii pentru sănătate

Acidul hialuronic are mai multe beneficii pentru sănătate, inclusiv:

  1. Ajută la reținerea umidității în piele, ceea ce o face să arate mai plină și mai tânără.
  2. Poate ajuta la reducerea durerii și inflamației în cazul osteoartritei și al altor afecțiuni articulare.
  3. Suplimentele cu acid hialuronic pot ajuta la ameliorarea simptomelor de osteoartrită, cum ar fi durerea și rigiditatea articulației.
  4. Injectiile cu acid hialuronic pot fi utilizate pentru a umple ridurile și cicatricile.
  5. Ajută la promovarea vindecării și regenerării țesuturilor.
  6. Poate îmbunătăți sănătatea ochilor și aparatului cardiovascular.

Este important să rețineți că aceste beneficii sunt în principal valabile pentru suplimentele cu acid hialuronic sau injectiile cu acesta și nu neapărat pentru produsele topice precum cremele sau serurile.

Acidul hialuronic este întrebuințat cu succes în dermatologie pentru combaterea primelor riduri. Printre principalele funcții se numără:

  • Garantarea rezistenței, a elasticității și a tonusului pielii.
  • Protejarea și hidratarea țesuturilor cutanate.
  • Stimularea sintezei de colagen.
  • Contracararea acțiunii radicalilor liberi.
  • Transportarea nutrienților esențiali la celule.

Structura sa chimică îl transformă într-un compus adesea utilizat și în medicină:

  • Contribuind la asimilarea apei și a altor substanțe protective, este deosebit de util pentru articulațiile sistemului osos și pentru piele.
  • Participă în procesul de apărare a organismului împotriva virusurilor și a bacteriilor, stimulând formarea colagenului.
  • Administrat sub formă de suplimente alimentare, acidul hialuronic devine un optim antiinflamator, reparând țesuturile deteriorate și accelerând cicatrizarea.
  • Se dovedește deosebit de eficace în prevenirea și în tratarea artrozelor (maladii cronice degenerative ce afectează articulațiile).
  • Are capacitatea de a acționa ca un lubrifiant ce protejează cartilajele și previne leziunile articulațiilor, amortizând suprasolicitările mecanice la care acestea sunt supuse.

Indicații terapeutice

Acidul hialuronic, fiind considerat un antiinflamator natural, a devenit o substanță populară atât în domeniul medical, cât și în cel cosmetic.

a. Tratamente de estetică

Produs pe cale industrială din culturile bacteriene, acidul hialuronic poate fi întrebuințat sub forma de fillere (soluții injectabile) pentru:

  • Remodelarea și definirea conturului buzelor, a bărbiei, a feței sau a sânilor
  • Umplerea ridurilor de expresie sau datorate vârstei, localizate în zona periorală (în jurul gurii), perioculară (în jurul ochilor), glabelară (între sprâncene), etc.
  • Umplerea cicatricilor și diminuarea inesteticismelor faciale cauzate de diferite boli dermatologice (acnee) sau de evenimentele traumatice
  • Diminuarea efectelor de îmbătrânire cutanată (tratamente de lifting facial)

b. Tratamente oftalmologice

În oftalmologie, utilizat sub forma de lacrimi artificiale, este folosit pentru tratarea sindromului de ochi uscat. S-a demonstrat că picăturile pentru ochi ce conțin acid hialuronic reușesc să stabilizeze filmul lacrimal. De asemenea, este recomandat și în cazul tratamentelor chirurgicale pentru cataractă, fiind injectat în ochi în scop preventiv, pentru evitarea pierderii corneei.

c. Reconstruirea țesuturilor epidermice

Datorită capacităților cicatrizante și regenerative, acidul hialuronic poate fi întrebuințat sub forma unor membrane în cazul arsurilor de gradul II și III. Este indicat ca unică modalitate de tratament atunci când leziunile nu sunt foarte extinse și nici prea grave. În schimb, în cazul leziunilor mai severe, este considerat ca un prim tratament în așteptarea transplantului de piele.

d. Chirurgia otologică sau a urechii

Acidul hialuronic este întrebuințat și într-o altă ramură medicală, chirurgia otologică (a urechii), mai exact pentru repararea perforațiilor localizate la nivelul membranei timpanului. Aplicarea acidului hialuronic accelerează timpii de vindecare. Având în vedere că nu întotdeauna vindecarea este spontană, favorizează formarea țesutului cicatricial.

e. Tratamentul artrozei

Utilizarea acidului hialuronic în terapia artrozelor (artroza genunchiului, artroza bazinului) este destul de frecventă și se datorează faptului că această substanță este una dintre componentele principale ale lichidului sinovial. Este vorba despre un lichid produs de membrana sinovială, ce umple cavitatea articulațiilor,iar vascozitatea este explicată de prezența acidului hialuronic. Totodată, acidul hialuronic intervine în transportarea nutrienților la țesuturile articulațiilor și în lubrifierea acestora.

Carența de acid hialuronic

Pe măsură ce îmbătrânim, cantitatea de acid hialuronic sintetizată de celulele organismului tinde să se diminueze, având ca și consecințe:

  • Pierderea elasticității țesuturilor și în special a pielii
  • Deshidratarea tenului (acesta apare uscat și predispus iritațiilor)
  • Apariția ridurilor faciale, pe gât și decolteu
  • Slăbirea articulațiilor și inflamarea cartilajelor, etc.

Surse alimentare

Acidul hialuronic nu se găsește în mod natural în alimente, dar există câteva surse alimentare care pot ajuta la sinteza sa în organism.

Fiind vorba despre o componentă esențială în sănătatea organismului, molecula de acid hialuronic trebuie păstrată în țesuturi la un nivel optim. Stimularea sintezei de acid hialuronic este posibilă prin consumul unor alimente în măsură să furnizeze cantitatea necesară menținerii unor funcții vitale.

Există și suplimente alimentare care conțin acid hialuronic, iar doza zilnică recomandată variază în funcție de produs și scopul tratamentului. În general, se recomandă o doză zilnică de 30-100 mg pentru suplimentele orale și o doză de 1-2% pentru produsele topice (creme și seruri).

Pentru un aspect tânăr cât mai mult timp, este nevoie să ne completăm dietele cu alimente bogate în substanțe antioxidante, considerate cele mai indicate pentru producerea acidului hialuronic. Se recomandă, așadar, produsele ce conțin vitamine (A, C, E), minerale (zinc, magneziu), polifenoli (substanțe flavonoide) și acizi grași esențiali omega 3:

  • Fructe: kiwi, lămâi, portocale, ananas, struguri, caise, căpșuni, pepene, papaya, avocado, etc.
  • Plante ierbacee și leguminoase, în special leguminoasele radăcinoase: pătrunjel, conopidă, morcovi, dovlecel, fasole, linte, năut, castraveți, broccoli, spanac, roșii, cartofi, sfeclă de zahăr, etc. Acestea conțin vitamine și minerale care pot ajuta la sinteza acidului hialuronic.
  • Peste și uleiuri de pește: ton, macrou, hering sau somon
  • Supe și ciorbe cu și de pe oase sau care conțin cartilaje, piele și articulații de păsări
  • Carnea și peștele bogate în colagen, cum ar fi carnea de pui, vită și somonul, pot ajuta la sinteza acidului hialuronic.

Explicația regimului alimentar se regăsește în relația simbiotică existentă între molecula de acid hialuronic și fiecare substanță în parte. Mai exact, atunci când crește, de exemplu, nivelul mineralelor, crește și concentrația de acid hialuronic, în timp ce carenta de minerale coincide cu reacția inversă.

Este important să rețineți că, chiar dacă aceste alimente pot contribui la sinteza acidului hialuronic, este probabil să nu obțineți o doză suficientă din alimentație pentru a avea beneficiile menționate anterior. De aceea, suplimentele sau injecțiile cu acid hialuronic sunt cele mai eficiente.

Contraindicatii

Terapiile cu acid hialuronic, indiferent de ramura medicinii, sunt foarte bine tolerate. Fiind vorba despre un compus natural ce exista deja in toate tesuturile conjunctive, acidul hialuronic nu prezinta recomandari speciale sau contraindicatii in utilizare. Insa la fel ca orice alta substanta farmacologica, are cateva contraindicatii:

  • Nu se utilizeaza in cazul pacientilor cu boli autoimune;
  • Nu este recomandat in timpul sarcinii sau in perioada de alaptare;
  • Nu este folosit la subiecti depistati cu intoleranta la compusul de baza.

In cazul tratamentelor dermatocosmetice cu acid hialuronic injectabil, este posibila aparitia unei usoare iritatii a pielii, care insa va trece in cateva zile. Eventualele efecte colaterale se prezinta mai degraba sub forma unor reactii alergice:

  • Greata, varsaturi si diaree;
  • Dureri de cap si ameteli;
  • Febra si dificultati respiratorii;
  • Prurit si inflamatie la nivelul cutei;
  • Modificari cromatice (nuantarea) ale pielii.

Descoperiri stiintifice

Studiile recente au demonstrat ca acidul hialuronic isi regaseste utilizarea, aparte domeniile dermatocosmetice si medicale cunoscute deja, si in pneumologie, in tratarea maladiilor respiratorii. Cercetarile au fost directionate catre evaluarea concentratiei de acid hialuronic in celulele musculare ale bronhiilor (contractia acestora este responsabila de astmul bronsic si de bronhospasmul respirator).

Ideea utilizarii moleculei de acid hialuronic in pneumologie ii apartine profesorului italian Giuseppe Petrigni, specialist in alergologie, imunologie si pneumologie si s-a bazat pe calitatile sale antiinflamatorii si regenerative.

In afectiunile pulmonare acute, localizate la nivelul alveolelor pulmonare, ce pot avea ca si consecinte chiar si insuficienta respiratorie, suplimentarea terapiilor cu acid hialuronic are ca rezultat atenuarea inflamatiilor si a simptomatologiei.

Problema ce mai trebuia depasita a fost structura vascoasa a acidului hialuronic si gasirea unei solutii prin care sa poata ajunge direct la plamani. Insa data fiindu-i capacitatea de a retine apa, rezolvarea s-a concretizat prin adaugarea acidului hialuronic la serul fiziologic, tocmai pentru diluarea si transformarea acestuia in aerosoli.

Primele studii s-au efectuat in cazul copiilor ce sufereau de astm atunci cand alergau sau in urma unei activitati fizice intense. Acestora, inainte de efortul fizic, li s-a administrat acid hialuronic sub forma de aerosoli si, in consecinta, nu s-au mai confruntat cu manifestarile astmatice datorate efortului.