Beneficii pentru sanatate

Ginsengul Siberian este inclus pe lista adaptogenilor, contribuind la cresterea rezistentei organismului in fata factorilor negativi: fizici, chimici, biologici si psihologici. Favorizeaza abilitatile fizice si psihice, previne imbolnavirile, otravirile si iradierea. Eleutherococcus Senticosus stimuleaza sistemul nervos central, activitatea glandelor sexuale, reduce nivelurile colesterolului si zaharului in sange, creste apetitul, imbunatateste vederea si auzul.

Ginsengul Siberian a fost recomandat in tratamentul unor afectiuni neurologice, impotenta, afectiuni ale plamanilor, forme medii ale diabetului zaharat si tumori maligne.

Studii efectuate asupra ginsengului siberian

Rezultatele investigatiilor farmacologice efectuate asupra ginsengului siberian au fost publicate in 1993 de catre I. V. Dardymov si E. l. Khasina. Se pare ca ginsengul siberian intensifica utilizarea glucozei si protejeaza impotriva stresului, prin reglarea activitatii sistemului nervos si echilibrarea hormonala. In stari de stres, glandele suprarenale elibereaza corticosteroizi si adrenalina care pregatesc organismul pentru o situatie de criza. Cand acesti hormoni sunt epuizati, organismul ajunge in faza de oboseala. Ginsengul siberian intarzie aparitia acestei faze si permite o eliberarea mai economica si eficienta a acestor hormoni.

Combaterea toxinelor reprezinta un alt mod de a reduce efectele stresului asupra corpului. Studiile efectuate asupra animalelor au aratat ca Eleutherococcus Senticosus  protejeaza impotriva unor substante chimice cum ar fi etanolul, barbitalul de sodiu si agentii chimioterapeutici. De asemenea, ginsengul siberian reduce efectele adverse ale expunerii la radiatii.

Cercetarile au aratat ca aceasta planta are efecte neuroprotectoare impotriva carcinomului mamar, stomacal, bucal, ovarian si al cancerului de piele. Studiile arata ca are efecte vizibile, predominant pozitive asupra limfocitelor T, precum si efecte citotoxice. Ingredientele sale active ar putea fi folosite si pentru combaterea herpesului.

Alte utilizari ale ginsengului siberian vizeaza inflamatiile cronice si combaterea asteniei (Bruneton, 1995). S-a dovedit ca aceasta planta imbunatateste functionarea sistemului nervos si creste rezistenta fizica fara a prezenta senzatia de letargie care apare de obicei in urma consumului de produse pe baza de cofeina. Studiile au aratat ca ginsengul siberian imbunatateste utilizarea oxigenului la nivelul muschilor, ceea ce inseamna ca o persoana va putea executa exercitiile de aerobic pentru o perioada mai indelungata, iar timpul de recuperare dupa antrenament va fi mai scurt.

In urma studiilor realizate asupra animalelor si a oamenilor, s-au inregistrat si alte potentiale efecte, cum ar fi reducerea moderata a concentratiilor de colesterol si zahar din sange si efecte estrogenice blande. Studiile de laborator au aratat ca diverite substante din compozitia ginsenguluisSiberian au proprietati antivirale si antitumorale, dar aceste efecte nu au fost testate suficient asupra subiectilor umani.

O serie de studii a aratat ca ginsengul siberian poate imbunatati rezistenta la factorii de stres fizic. Cercetarile efectuate in Rusia in anii ’60, asupra a 2100 de adulti sanatosi (cu varsta cuprinsa intre 19 si 72 de ani,) carora li s-a administrat ginseng siberian, au aratat ca acestia au rezistat mai bine conditiilor de stres. Mai precis, au dovedit o imbunatatire a capacitatii de efort fizic, rezistenta la raul de miscare si o crestere a vitezei si preciziei de lucru in ciuda zgomotului din mediul ambiental. S-a inregistrat o imbunatatire a vitezei de lectura si o capacitate mai buna de adaptare la factorii de stres fizic, cum ar fi caldura, altitudinile mari si mediile cu nivel redus de oxigen. Alte studii au indicat faptul ca administrarea de ginseng siberian poate intensifica vigilenta mentala si imbunatati capacitatea de concentrare.

Mai multe studii au fost efectuate pentru evaluarea efectelor ginsengului siberian asupra sanatatii ochilor si distingerii culorilor. Un studiu a evaluat efectele pre si postoperative ale extractului de ginseng siberian asupra a 282 de femei si barbati care sufereau de glaucom (102 cazuri) si arsuri la nivelul ochilor (58 de cazuri). S-au inregistrat efecte benefice in ambele tratamente. De asemenea, s-a constatat ca ginsengul siberian s-a dovedit benefic in tratamentul a 122 de cazuri de miopie (Zaikova, 1968).

In cazul a 50 de pacienti cu viziune tricromatica normala, o singura doza de extract de ginseng siberian (2 ml) a stimulat distingerea culorilor (rosu si verde) in termen de 30-60 minute dupa administrare. Efectul maxim a fost atins dupa 6-7 ore si a persistat timp de minim 29 de ore (Sosnova, 1969).

Dovezile confirma ca ginsengul siberian imbunatateste si sustine raspunsul imun. Aceasta planta poate fi folosita ca masura preventiva pe durata sezonului rece, impotriva racelii si gripei. Studiile recente sugereaza ca ginsengul siberian poate fi de ajutor in gestionarea afectiunilor sistemului imunitar, cum ar fi infectia cu HIV, sindromul oboselii cornice si bolile autoimune, cum ar fi lupus.

Probabil cel mai elocvent exemplu este studiul condus de catre B. Bohn in Heidelberg, Germania. Studiul a fost realizat asupra a 18 persoane, timp de patru saptamani. Subiectilor li s-a prelevat sange inainte si dupa administrarea extractului de ginseng siberian, apoi mostrele au fost analizate, evaluandu-se numarul de anticorpi prezenti in sange. S-a descoperit o crestere a numarului de anticorpi in cazul tuturor tipurilor de celule masurate. Mai mult, nu s-a inregistrat niciun efect secundar, timp de pana la 5 luni de la incetarea administrarii. Concluzia cercetatorilor a fost ca ginsengul siberian exercita un efect imunomodulator puternic in cazul subiectilor sanatosi.

In cazul pacientilor infectati cu HIV, Eleutherococcus Senticosus ar putea preveni sau intarzia raspandirea virusului, gratie actiunii pozitive sinergice a anticorpilor si celulelor citotoxice T.

Ginsengul siberian este acum folosit in sustinerea pacientilor bolnavi de cancer, mai ales in Germania. Studiile au aratat ca administrarea acestei plante reduce drastic efectele secundare ale radiatiilor si chimioterapiei, cum ar fi: greata, slabiciune, oboseala, ameteli si pierderea poftei de mancare. Alte studii efectuate asupra administrarii extractului de Eleutherococcus Senticosus in cazul pacientilor cu cancer au aratat o imbunatatire a starii de sanatate si reducerea perioadei de recuperare, cresterea in greutate si sporirea numarului de anticorpi. In Rusia, pacientilor bolnavi de cancer li se administreaza ginseng siberian in concentratii de mai mari decat dozele obisnuite ale medicamentelor utilizate in chimioterapie, accelerand astfel perioadele de tratament.

Cum contribuie ginsengul siberian la stimularea sistemului imunitar

In prezent, nu exista un consens privind modul in care actioneaza Eleutherococcus Senticosus. Unii cercetatori cred ca aceasta planta duce la cresterea biosintezei interferonului (o substanta chimica puternica ce stimuleaza activitatea sistemului imunitar), in timp ce altii considera ca polizaharidele (molecule de zahar cu lant lung) care se gasesc in mod natural in ginsengul Siberian, favorizeaza activitatea unor celule albe speciale, numite celule macrofage. Totusi, polizaharidele sunt probabil stimulenti “non-specifici” ai sistemului imunitar, ceea ce inseamna ca proprietatile lor dispar destul de repede si ca trebuie administrati continuu sau la intervale regulate pentru producerea efectelor benefice.

Descriere

Eleutherococcus senticosus (Ginseng siberian) este o specie de arbust lemnos din familia Araliaceae, nativa din Nord-Estul Asiei. Colocvial, este cunoscut sub denumirea de “ginseng siberian”, “eleuthero” sau “ciwujia”. Ginsengul siberian a fost utilizat timp de secole in medicina traditionala chineza. Termenul Eleutherococcus (provenit din limba greaca) inseamna “fara boabe”, iar senticosu, provenit din cuvantul latinesc sentis (spin, maces), este un adjectiv care inseamna “spinos”, “plin de maracini sau spini”.

Eleutherococcus senticosus a fost comercializat in SUA sub denumirea de “ginseng siberian” deoarece se crede ca ar avea proprietati similare cu cele ale ginsengului Panax. In ciuda denumirii, ginsengul siberian este complet diferit fata de ginsengul american (Panax quinquefolius) sau ginsengul coreean (Panax ginseng).

Ginsengul siberian, o adaugire relativ noua in medicina naturista occidentala, a castigat rapid o reputatie similara ginsengului coreean, care este mai bine cunoscut si mai scump.

Raspandire

Acest arbust se gaseste in padurile de foioase si conifere din regiunile montane, crescand izolat sau sub forma de desisuri.  Ginsengul siberian creste pe plantatiile de stejari, la poalele stancilor si foarte rar in padurile riverane. Habitatul sau natural este reprezentat de Asia de Est, China, Japonia si Rusia. Arbustul creste pe o varietate de soluri, cum ar fi soluri nisipoase, argiloase si soluri acide, neutre sau alcaline, precum si soluri cu valori nutritive reduse. Poate tolera atat razele puternice ale soarelui, cat si zonele umbroase si chiar un anumit nivel de poluare. Este un arbust foios, cu un ritm lent de crestere, ajungand pana la inaltimea de 2 metri. In cele mai multe zone, ginsengul siberian infloreste in luna iulie. Florile sunt galbene sau violet, cresc in manunchiuri de forma unei umbrele, iar la sfarsitul verii se transforma in fructe de padure negre. Radacina ginsengului siberian este lemnoasa, maronie, cu aspect incretit si rasucit.

Utilizare traditionala

Spre deosebire de alte plante medicinale, este mai util pentru mentinerea sanatatii decat pentru tratarea afectiunilor. Studiile arata ca stimuleaza rezistenta la stres, asa ca in prezent este utilizat pe scara larga datorita efectului tonic in perioadele de stres si presiune. In urma studiilor efectuate,  adultii sanatosi care au folosit aceasta planta au putut indura mai usor perioadele de stres, au prevenit imbolnavirile si au obtinut scoruri mai bune la testele privind capacitatea de concentrare.

De obicei, se spune despre ginsengul siberian ca reda vigoarea organismului, combate oboseala, imbunatateste memoria si promoveaza longevitatea. A fost folosit in perioadele de convalescenta si in tratamentul simptomelor menopauzei si al debilitatii in geriatrie, in caz de stres psihic si efort fizic.

In Rusia, ginsengul Siberian a fost folosit in zona de taiga a Siberiei pentru cresterea rezistentei organismului si evitarea infectiilor. Capacitatea de crestere a rezistentei a dus la includerea acestei plante in dieta atletilor rusi. Dupa accidentul de la Cernobîl, multi locuitori au folosit ginsengul siberian pentru a contracara efectele radiatiilor. In prezent, milioane de rusi folosesc aceasta planta ca tonic general.

Ginsengul siberian a fost utilizat in China timp de 2000 de ani ca remediu popular in caz de bronsita, afectiuni ale inimii si reumatism, precum si ca tonic pentru refacerea vigorii, imbunatatirea statii generale de sanatate, stimularea memoriei si a apetitului. De asemenea, a fost folosit pentru prevenirea infectiilor tractului respirator, cum ar fi raceala si gripa.

Substante active

Suplimentele cu ginseng siberian sunt obtinute din radacina arbustului. Radacina contine o combinatie de ingrediente denumite eleutheroside despre care se crede ca sunt responsabile pentru efectele benefice. Printre alte ingrediente se numara polizaharidele despre care, in urma testelor pe animale, s-a descoperit sa stimuleaza sistemul imunitar si reduc nivelul zaharului din sange.

Utilizare

Ginsengul siberian NU se administreaza copiilor!

In cazul adultilor, Eleutherococcus Senticosus este disponibil in multe forme si este frecvent combinat cu alte extracte din plante si suplimente recomandate pentru combaterea oboselii si stimularea capacitatii de concentrare. Pentru a alege doza potrivita, adreseaza-te medicului.

In cazul afectiunilor cronice, cum ar fi oboseala si stresul, ginsengul siberian poate fi administrat timp de 3 luni, urmat de o pauza de 3-4 saptamani. Nu administra extractele de ginseng siberian fara recomandarea si supravegherea medicului.

Dozele recomandate in functie de afectiune

Alzheimer: 100-200 mg de 3 ori pe zi

Artrita: 100-200 mg de 2 ori pe zi, pentru combaterea oboselii

Dureri de spate: 200 mg de 2 ori pe zi

Oboseala: 100-200 mg de 2 ori pe zi

Sindromul oboselii cornice: 400 mg in fiecare dimineata

Raceala si gripa: 300 mg de 2 ori pe zi, timp de 7-10 zile

Impotenta: 100-300 mg de 2 ori pe zi

Infertilitate masculina: 200 mg de 2 ori pe zi. Pentru infertilitate, dupa trei saptamani in care s-a administrat ginseng siberian, se inlocuieste acest extract cu 100-250 mg de ginseng coreean standardizat in 7% ginsenozide (ingredientul active). In caz de impotenta, se alterneaza tratamentele la fiecare doua saptamani.

Infertilitate feminina: 100-200 mg de 2 ori pe zi, timp de 60-90 zile, apoi se face pauza timp de o saptamana, apoi se poate relua tratamentul.

Menopauza si premenopauza: 200-400 mg de extract standardizat, in fiecare dimineata

Scleroza multipla: 200 mg de 2 ori pe zi

Stres: 100-200 mg de 2-3 ori pe zi

Accident vascular cerebral: 200 de 2 ori pe zi

Precautii

Utilizarea plantelor medicinale constituie o modalitate de intarire a organismului si tratarea a afectiunilor. Totusi, plantele medicinale contin componente care pot avea efecte adverse si interactiona cu alte plante, suplimente sau medicamente. Din acest motiv, plantele medicinale ar trebui folosite cu grija, sub supravegherea unui medic calificat in domeniul medicinei botanice.

Ginsengul siberian este, in general, considerat sigur atunci cand se respecta indicatiile de administrare. Totusi, acesta este contraindicat in urmatoarele cazuri:

  • persoane cu hipertensiune
  • apnee de somn
  • narcolepsie
  • boli de inima
  • afectiuni mintale, cum ar fi manie sau schizofrenie
  • femei insarcinate sau care alapteaza
  • persoane cu boli autoimune, cum ar fi artrita reumatoida sau boala Crohn

Femeile aflate la menstruatie, precum si cele care au un istoric privind cancerul cu sensibilitate la estrogen sau fibron uterin ar trebui sa se adreseze medicului inainte de a folosi suplimentele cu ginseng siberian deoarece acest extract are efecte similare estrogenului. De asemenea, nu se administreaza femeilor insarcinate.

Posibile efecte secundare ale ginsengului siberian:

  • stari de confuzie
  • somnolenta
  • migrene
  • tensiune arteriala crescuta (hipertensiune arteriala)
  • insomnie
  • ritm cardiac neregulat
  • sangerari nazale
  • varsaturi

La doze foarte mari (900 mg sau chiar mai mari), se pot semnala simptome precum: insomnie, nervozitate, iritabilitate si anxietate.

Posibile interactiuni

Daca urmezi un tratament cu oricare dintre medicamentele afisate mai jos, NU ar trebui sa folosesti ginseng siberian fara sa ceri sfatul medicului:

Anticoagulanti (produse pentru subtierea sangelui): Eleutherococcus poate creste riscul de sangerare, mai ales daca folosesti produse care duc la subtierea sangelui, cum ar fi aspirina, warfarina (Coumadin) sau clopidogel (Plavix).

Corticosteroizi (cum ar fi prednison): Ginsengul siberian poate interactiona cu steroizii.

Digoxin: Ginsengul sberian poate creste nivelul de digoxin in sange, digoxin fiind un medicament folosit pentru tratarea afectiunilor cardiace. Acest lucru poate creste riscul aparitiei unor efecte secundare.

Medicamente pentru diabet: Eleutherococcus Senticosus poate reduce nivelul zaharului din sange, marind riscul de aparitie a hipoglicemiei (nivelul scazut al concentratiei zaharului in sange).

Litiu: Ginsengul siberian poate ingreuna eliminarea litiului din organism, lucru care poate duce la un exces de litiu in corp.

Medicamente care suprima sistemul imunitar: Eleutherococcus poate stimula sistemul imunitar si interactiona cu medicamentele folosite pentru tratarea afectiunilor autoimune sau medicatia folosita dupa transplantul de organe.

Sedative: Ginsengul siberian poate spori efectul sedativelor, mai ales in cazul barbituricelor. Barbituricele, cum ar fi pentobarbitalul, sunt medicamente folosite pentru tratarea insomniei si a convulsiilor.

Alte medicamente: Eleutherococcus Senticosus poate interactiona cu medicamentele descompuse la nivel hepatic. Daca folosesti tratamente pentru ficat, adreseaza-te medicului inainte de a incerca produse cu ginseng siberian.

Sugestii

Alege produse standardizate, care contin cel putin 0.5% (preferabil 0.8%) eleutheroside (ingredientul activ).

Nu confunda ginsengul siberian (Eleutherococcus senticosus) cu rudele sale, ginsengul coreean (Panax ginseng) sau ginsengul american (Panax quinquefolius), care au efecte diferite. Citeste cu atentie etichetele produselor.

Daca decizi sa incerci un extract cu ginseng siberian, este bine sa ai in vedere faptul ca Eleutherococcus senticosus functioneaza cel mai bine cand tratamentul este folosit prin rotatie. Deoarece are efect stimulent si energizant, nu se recomanda utilizarea constanta. Mai degraba, ia o pauza de 2-3 saptamani la fiecare 3 luni de tratament.

Pentru evitarea starilor de neliniste, a nu se administra ginsengul siberian inainte de culcare.