Iodul este un mineral de care organismul uman are nevoie pentru producerea hormonilor tiroidieni. Acesti hormoni controleaza metabolismul si multe alte functii importante. Corpul are nevoie de hormonii tiroidieni pentru dezvoltarea armonioasa a sistemelor osos si cognitiv in timpul sarcinii si in copilarie. Este important ca organismul sa asimileze suficient iod, mai ales in cazul copiilor si al femeilor insarcinate.

Doza zilnica recomandata:

Cantitatea de iod de care are nevoie corpul depinde de varsta. Dozele zilnice recomandate sunt afisate mai jos:

Varsta Doza recomandata
Sugari 0-6 luni 110 mcg
Copii 7-12 luni 130 mcg
Copii 1-8 ani 90 mcg
Copii 9-13 ani 120 mcg
Adolescenti 14-18 ani 150 mcg
Adulti 150 mcg
Tinere insarcinate si femei 220 mcg
Femei aflate in perioada de alaptare 290 mcg

 

Alimentele care contin iod:

Iodul se gaseste in mod natural in anumite alimente si este, de asemenea, adaugat in sarea etichetata ca fiind “iodata”. Poti lua dozele recomandate de iod consumand o varietate de alimente, printre care:

  • Peste (precum codul si tonul), alge marine, creveti si alte fructe de mare care, in general, sunt bogate in iod.
  • Lactate (precum laptele, iaurtul si branza) si produse obtinute din cereale (precum painea si cerealele integrale).
  • Fructe si legume, desi concentratiile de iod din acestea depind de nivelul de iod din solul in care au fost cultivate si de fertilizantii folositi.
  • Sare iodata. Totusi, alimentele procesate, precum supele la conserva, aproape niciodata nu contin sare iodata.

 

Ce fel de suplimente alimentare pe baza de iod exista?

Iodul este disponibil in suplimentele alimentare, de obicei sub forma de iodura de potasiu sau iodura de sodiu. Multe suplimente cu multivitamine si multiminerale contin acest mineral. De asemenea, mai exista si suplimentele nutritive pe baza de extract din alga marina Kelp, care contineacest mineral.

 

Cum pot sti daca preiau suficient iod din alimentatie?

Persoanele care ar putea prezenta deficit sunt:

  • Cei care nu folosesc sare iodata. Adaugarea iodului in sare este cea mai raspandita metoda de a controla carenta. In momentul de fata, in aproximativ 70% din locuintele din intreaga lume se foloseste sarea iodata.
  • Femeile insarcinate. Pentru a furniza suficient iod fatului, acestea au nevoie de un nivel de iod cu 50% mai mare prin comparatie cu restul femeilor.
  • Persoanele care locuiesc in regiuni in care solul prezinta deficit de iod si care consuma predominant alimente locale. Aceste soluri produc culturi cu concentratii mici de iod. In general, printre regiunile cu soluri sarace in iod se numara zonele montane, precum si vaile raurilor.
  • Cei care preiau cantitati reduse din alimentatie si care, de asemenea, consuma goitrogeni. Acestia sunt substante care interfereaza cu modul in care organismul foloseste iodul. Se gasesc in anumite alimente vegetale, cum ar fi soia si legumele crucifere, precum varza, broccoli, conopida si varza de Bruxelles. Consumate moderat, acestea nu reprezinta un motiv de ingrijorare pentru modul in care organismul asimileaza iodul.

 

Ce se intampla daca nu asimilez suficient iod?

Persoanele care prezinta carente din acest mineral nu pot produce cantitati suficiente de hormoni tiroidieni. Acest lucru poate cauza mai multe probleme. In cazul femeilor insarcinate, deficitul grav de iod poate afecta permanent fatul, provocand tulburari de crestere, retard mintal si dezvoltare sexuala intarziata. Carentele de iod mai putin severe pot fi cauza unui IQ sub medie la sugari si copii si pot reduce capacitatea de concentrare si munca in cazul adultilor. Gusa, glanda tiroida marita, este de obicei un semn vizibil al deficitului de iod.

 

Care sunt efectele iodului asupra starii de sanatate?

Dezvoltarea fatului si sugarului

Femeile insarcinate sau care alapteaza trebuie sa asimileze suficient iod astfel incat bebelusii sa creasca si sa se dezvolte corespunzator. Copiii alaptati preiau iodul din laptele matern. Nivelul de iod din lapte depinde de aportul de iod al mamei.

Pentru un nivel adecvat dezvoltarii armonioase a fatului si sugarilor, se recomanda femeilor insarcinate si celor care alapteaza sa foloseasca suplimente alimentare cu iod, cum ar fi suplimentele cu vitamine si minerale prenatale, care contin si iod. In SUA si Canada, doza zilnica recomandata de iod in sarcina si alaptare este de 150 mcg pe zi.

 

Functia cognitiva in copilarie

Deficitul sever din acest mineral in copilarie are efecte negative asupra dezvoltarii creierului si a sistemului nervos. Efectele unei carente mai putin severe in perioada copilariei sunt mai dificil de diagnosticat, dar acest deficit poate provoca usoare intarzieri in dezvoltarea neurologica.

Prin administrarea unor suplimente alimentare cu iod in cazul copiilor cu deficit mai putin sever, se pot imbunatati abilitatile de rationament si functia cognitiva generala. In cazul copiilor care locuiesc in zone cu deficit de iod, suplimentele alimentare par sa imbunatateasca dezvoltarea fizica si psihica.

 

Boala fibrochistica mamara

Desi nu este grava, aceasta afectiune cauzeaza noduli durerosi la nivelul sanilor. De obicei, afecteaza femeile aflate la varsta reproductiva, dar poate aparea si la menopauza. Suplimentele alimentare cu doze foarte mari de iod pot reduce durerea si alte simptome ale afectiunii fibrochistice mamare, dar sunt necesare studii suplimentare pentru a confirma acest lucru. In astfel de cazuri, adreseaza-te medicului specialist inainte de a lua iod, deoarece, in doze mari, poate fi nociv.

 

Cancer tiroidian, indus de catre radiatii

Accidentele nucleare pot elibera iod radioactiv in mediul inconjurator, marind riscul de aparitie a cancerului tiroidian in cazul persoanelor care au fost expuse, mai ales in cazul copiilor. Persoanele cu deficit de iod care sunt expuse iodului radioactiv prezinta un risc si mai mare de a dezvolta acest tip de cancer.

 

Iodul poate fi nociv?

Da, daca iei o doza prea mare. Nivelul prea mare poate cauza aceleasi simptome ca si deficitul, cum ar fi aparitia gusei (glanda tiroida marita). De asemenea, concentratiile prea mari pot provoca inflamarea glandei tiroide si aparitia cancerului tiroidian. Dozele prea mari de iod (cateva grame, de exemplu) pot provoca senzatia de arsura la nivelul cavitatii bucale, gatului si stomacului; febra, crampe stomacale; stari de greata, varsaturi; diaree, puls slab si coma.

Limitele maxime pentru aportul de iod sunt afisate mai jos. Acestea nu se aplica in cazul persoanelor care iau iod din motive de ordin medical, sub supravegherea unui medic.

Varsta Limita maxima
Sugari 0-6 luni Nu a fost stabilita
Copii 7-12 luni 200 mcg
Copii 1-8 ani 300 mcg
Copii 9-13 ani 600 mcg
Adolescenti 14-18 ani 900 mcg
Adulti 1100 mcg

 

In ce fel interactioneaza iodul cu alte produse?

Suplimentele alimentare ce contin acest mineral pot interactiona sau interfera cu medicamentele pe care le folosesti. Iata cateva exemple:

  • Suplimentele cu iod pot interactiona cu medicamentele pentru tiroida, cum ar fi metimazol (Tapazole®), folosite pentru tratarea hipertiroidismului. Administrarea simultana poate duce la producerea unei cantitati prea mici de hormoni tiroidieni.
  • Administrarea de iodura de potasiu impreuna cu medicamentele pentru hipertensiune, cunoscute ca inhibitori ACE, poate creste nivelul de potasiu in sange pana la un nivel care poate fi nociv pentru organism. Printe inhibitorii ACE se numara benazepril (Lotensin®), lisinopril (Prinivil® si Zestril®) si fosinopril (Monopril®).
  • Cantitatea de potasiu din sange poate creste prea mult si daca administrezi iodura de potasiu impreuna cu produse diuretice care economisesc concentratiile de potasiu, cum ar fi spironolactona (Aldactone®) si amilorid (Midamor®).

 

Spune-i medicului sau farmacistului despre suplimentele alimentare si medicamentele pe care le folosesti. Iti va spune daca acele suplimente pot interactiona sau interfera cu medicamentele prescrise, sau daca medicatia poate interfera cu modul in care organismul tau absoarbe, foloseste sau descompune nutrientii.

 

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Iodul si alimentatia sanatoasa

Ar trebui sa preiei cea mai mare parte a nutrientilor din alimentatie. Alimentele contin vitamine, minerale, fibre si alte substante benefice pentru starea de sanatate. Intr-unele cazuri, alimentele fortifiate si suplimentele pot furniza nutrientii care, altminteri, ar putea fi consumati in cantitati insuficiente.